Cum a evoluat Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement în primul an de activitate și care au fost proiectele reprezentative
Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de avocatură specializat în domeniul litigiilor, a avut o creștere de 20% a numărului de clienți în primul an...
CMS, victorie strategică în față Curții de Apel Ploiești - Sesizare CCR privind legea de organizare și funcționare a DLAF
Dincolo de interesul legal al clientului care trebuie apărat prin toate mijloacele prevăzute de lege, CMS urmărește protejarea valorilor și a principiilor...
KPMG Legal & Tax obține anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
Echipa integrată KPMG Legal (Toncescu și Asociații SPRAL) și KPMG Tax, formată din Călin Dragoman în calitate de Coordonator al Practicii de Litigii KPMG Legal, Alin Negrescu (Partener KPMG Tax), Raluca Udroiu (Senior Manage KPMG Tax) au obținut pentru un important jucător din industria modei un prim succes în fața Curții de Apel Ploiești într-un litigiu fiscal cu o valoare de 1,5 milioane de euro, anularea măsurii nelegale a autorităților fiscale prin care acestea, în contradicție cu ultimele decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”, C-333/20 vizând Berlin Chemie A. Menarini SRL și C‑232/22 vizând Cabot Plastics Belgium SA), au dispus stabilirea unui sediu fix al societății nerezidente în România la sediul unității de producție a societății afiliate, române.
Arbitraj
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Excepția de arbitraj (Powered by ZRVP)
Avocați
Cum a evoluat Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement în primul an de activitate și care au fost proiectele reprezentative
Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de avocatură specializat în domeniul litigiilor, a avut o creștere de 20% a numărului de clienți în primul an de activitate și estimează o extindere similară celei de anul trecut și în 2024. Înființat în martie, anul trecut, de Ioana Gelepu, un...
Proiecte
CMS, victorie strategică în față Curții de Apel Ploiești - Sesizare CCR privind legea de organizare și funcționare a DLAF
Dincolo de interesul legal al clientului care trebuie apărat prin toate mijloacele prevăzute de lege, CMS urmărește protejarea valorilor și a principiilor constituționale și își propune să contribuie în mod constant la reglarea cadrului normativ astfel încât acesta să fie în consonanță cu Legea...
DRC Special Report
Cât costă un arbitraj comercial. Taxe, cheltuieli administrative, volum de muncă și onorarii plătite avocaților
Multe firme din domeniul energiei, dar și jucători din alte segmente ale economiei, nemulțumiți de prestația partenerilor comerciali, de tratamentul aplicat de autoritățile de la București sau de presupusa încălcare a unor tratate de investiții, au...
Ministerul Finanțelor a ales avocații pentru arbitrajele inițiate de frații Sukyas. Ce sume a încasat consorțiul
Statul român și-a ales apărătorii în litigiul cu Jak Sukyas şi Edward Sukyas, doi frați născuți în România, care au deschis proceduri de arbitraj, sub auspiciile UNCITRAL, în SUA și Canada, împotriva României şi Regiei Autonome a Distribuţiei şi...
Biroul Schoenherr din București preia încă un mandat la ICSID. Austriecii de la Kelag și mai multe firme din România cheamă la arbitraj guvernul condus de ”H.E. Prime Minister Mr. Florin Cîțu”
Mai multe firme care operează în domeniul energetic, dintre care două sunt din Austria KELAG-Kärntner Elektrizitäts-Aktiengesellschaft și KI-KELAG International GmbH, iar trei sunt înregistrte în România - WINDFARM MV I S.r.l. , Kelavent Charlie...
Cum se construiește echipa de avocați care gestionează un arbitraj internațional | Care ar fi profilul unui bun avocat de arbitraje? Ce trebuie să știe? | Când se apelează la experți externi și ce rol au aceștia
Formarea unei echipe de arbitraj internațional este o procedură lentă și anevoioasă, în care sunt atrași avocații cu știință de carte, cunoștințe solide privind sistemul de drept din care provin, dar și de drept internațional, buni vorbitori de...
Best Practice
Cum te poți opune unei hotărâri arbitrale străine în România | O radiografie a cazului generat de expansiunea unui producător român pe piața chineză
Dispozițiile unei legii străine sunt incompatibile cu ordinea publică de drept internațional privat român, ceea ce conduce, în mod just, la refuzul de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești sau arbitrale străine în România. Decizia definitivă favorabilă într-un dosar privind...
România a câştigat arbitrajul ICSID inițiat de firmele magnatului Puiu Popoviciu
România a câştigat procesul în cauza Alverley Investments Limited and Germen Properties Ltd, investitorii proiectului imobiliar Băneasa. Tribunalul arbitral i-a obligat pe reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 4,14 milioane de dolari. Plata trebuie efectuată în termen de 60...
EXCLUSIV | Cât a plătit statul român avocaților pentru reprezentare în litigiile judiciare internaționale
Avocatii oamenilor de afaceri Ioan si Viorel Micula, proprietarii European Food, au deschis fronturi in mai multe tari europene si in SUA pentru a obtine recunoasterea deciziei arbitrale in Dosarul ICSID nr. ARB/05/20. În afara procedurilor de recunoaștere și/sau executare demarate în România,...
ZRVP câștigă o nouă dispută arbitrală în domeniul construcțiilor. Partenerul Alina Tugearu a coordonat echipa de arbitraj
Echipa de arbitraj a Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) a obținut la sfârșitul anului trecut un nou succes în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României într-o dispută legată de executarea unui contract de lucrări în domeniul...
ADR & Conflict Resolution
Băncile şi-au crescut apetitul de negociere, numărul împăcărilor cu consumatorii a crescut cu 85% în cadrul CSALB
Insights
Paul Buta, noul Managing Partner la Mușat & Asociații: Nu voi schimba linia, pentru că aceasta ține de brandul firmei, de codul său „genetic”, de esența a ceea ce face și a modului în care o face
Paul George Buta, avocatul firmei Mușat & Asociații care a preluat poziția de Managing Partner în luna februarie a acestui an, va păstra linia pe care a evoluat casa de avocatură până acum, fără a interveni în modul de lucru și de organizare, dar va...